| << inapoi | | ||
Eminescu, "reevaluat"? de Nae Georgescu | 27 Ianuarie 2007 | Atac Nu există obiectul numit "Raport final" şi comentat sub numele şefului de proiect, există numai realitatea virtuală, adică un text de 630 de pagini afişat pe "site-ul" englezesc al preşedinţiei române, text care se tot schimbă de la o zi la alta, uneori lipsind la apelul "google" din motive tehnice. Obiectul ca atare ar trebui să aibă în primul rând cuprins, cum are orice carte, şi în al doilea rând indici de persoane şi de lucruri, cum are orice carte ştiinţifică. În ziua de azi, 28 ianuarie 2007, acest text dezbrăcat, dezarticulat şi pus în literă lichidă de calculator cuprinde două referinţe la Mihai Eminescu: prima la pagina 49 şi cea de-a doua la pagina 562. Pentru că mâine aceste pagini pot "migra", specific: prima referinţă este cuprinsă în Capitolul I, "Partidul Comunist Român", anunţat ca atare în cuprins, subcapitolul al şaptelea în numerotarea noastră, "Stalinismul dezlănţuit, 1948-1956" (neanunţ at, nenumerotat) - iar cea de-a doua, în Capitolul III, "Societate, economie, cultură", subcapitolul "Situaţia minorităţilo naţionale", diviziunea a treia, "Comunitatea evreiască", subdiviziunea a şaptea, "Antisemitismul" (acestea două, nesemnalizate în Cuprins). Prima referinţă este aceasta: "În 1950, cu ocazia centenarului naşterii poetului naţional, Mihai Eminescu, propaganda de partid a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l prezenta pe pesimistul poet romantic ca pe un precursor al luptelor proletariatului împotriva "capitalismului lipsit de suflet." Aici este de admirat virgula cu sens filosofic după "poetul naţional" (care nu face din Mihai Eminescu un adjectiv ornant, deci singurul poet naţional, ci lasă loc şi altor nume să fie aşezate sub determinantul generic "naţional" ), este de chestionat autorul (?) să spună de unde a luat expresia pusă în ghilimele "Capitalismul lipsit de suflet" - şi este de respins categoric absolutizarea "pesimistul poet romantic". Aşa i se spunea lui Eminescu prin anii aceia, până spre 1970 eventual. Sofismul ar fi că dintr-un poet pesimist şi romantic, cineva a făcut unul socialist, deci pesimismul etc. nu ies din discuţie nicicum. Autorul acestui sofism nu poate fi istoric literar, nici stilistician sau estetician - cred că nu poate fi decât un intelectual întârziat în dogmele anilor de şcoală comunistă. Cea de-a doua referinţă este într-o notă de subsol la fraza: "Perioada Ceauşescu a marcat o extindere a antisemitismului, până într-acolo încât în presa de partid şi sub semnătura cunoscuţilor lui ciraci, au apărut între 1970-1989 articole, poezii şi broşuri de un antisemitism făţiş şi chiar periculos. "Nota la acest text (şi rog a se observa că aici virgula după "ciraci" nu e nici filosofică nici gramaticală, deci afirmaţia aparţine altuia decât autorul primei referinţe de mai sus) este aceasta: "Vezi Scrisoarea Ministerului de Externe Israelian, nr. 971 / 26 din 16.10.1983, către ambasada Israelului la Washington, în care se specifică apariţia cu asentimentul cenzurii a cărţilor Basme de M.Eminescu, în Editura Ion Creangă pentru toţi copiii şi Ion Lăncrănjan, Fiul Secetei. Volumul IX din Opere complete al lui M.Eminescu, cu toate articolele antisemite scrise de el în presa timpului, fără ca Academnia Română, editoarea volumului, să facă vreo observaţie negativă la adresa antisemitismului. Vezi şi Symposionul ACMEOR, împreună cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de limbă română, asupra antisemitismului, Tel Aviv, noiembrie 1981. Vezi şi Viaţa Noastră, Tel Aviv, 9.11.1983. "Trec peste virgulele puse aiurea şi exprimările pripite (opere... ale, nu al etc.) - pe care, dacă le semnalez, mi se răspunde pe aria ştiută că s-a lucrat în pripă, nau fost bani destui pentru corectură,etc. Principiul mă interesează, însă. La noi, Demostene Russo a postulat acest principiu: nu pot fi luate în discuţie acte şi documente care nu se află într-un loc public ca să poată fi verificate. A cita o scrisoare oficială fără trimitere la arhivă, cotă etc., a cita, apoi, un Symoposion fără să arăţi unde au fost consemnate în scris luările de cuvânt - asta nu e ştiinţă - în sensul lui D.Russo, cel puţin, şi al oamenilor de ştiinţă care au urmat şi urmează acest principiu al arătării surselor. Accept că în general cine citează citeşte, deci cred că aceste înscrisuri există pe undeva. Totuşi, în ce basm de Eminescu, şi încă pentru toţi copiii, descoperă cineva "antisemitism" ?! şi... de ce Ministerul de Externe Israelian transmite aceste lucruri la Washington - şi nu în România, unde apar acele "Basme"?! Să fie vorba de o editură "Creangă" de pe teritoriul Americii? (Aceea de la noi se numeşte "Editura Ion Creangă"). Este o clară, cred, inadaequatio rei. Cum să fie antisemitism în "Fiul Secetei" de Ion Lăncrănjan ?! În privinţa Academiei Române, este treaba dânsei să se apere dacă doreşte şi consideră că e necesar. Despre volumul IX din integrala Eminescu, însă, nu se poate scrie nicăieri în lume că ar cuprinde "toate articolele antisemite scrise etc...". Eminescu este singurul cronicar dramatic din epoca sa care laudă fără oprelişti întreprinderile teatrale ale evreilor, de pildă - în texte care se găsesc şi în volumul IX amintit. Care volum cuprinde, aşadar, şi articole filosemite ale poetului. Adevărul este spus pe jumătate, aşadar. Contextualizarea articolelor sale în chestiunea evreiască, apoi, făcută cu scrupul şi acribie în volumul IX amintit, este de luat în seamă. Da, după polemica - cu totul artificială - iscată cu acest volum, următoarele 4 volume din publicistica eminesciană au fost obligate - de către Academia Română, desigur - să restrângă această contextualizare până chiar sub limitele acceptate ştiinţific. A se vedea cărţile. Ediţia E m i n e s c u , secţiunea de publicistică, a fost fracturată structural, din aspectul de enciclopedie al volumului IX a devenit simplă antologie succint adnotată în volumele următoare. A fost o concesie a editorilor - sau o victorie a şef rabinului Roses Mozes, putem să privim lucrurile din ce parte ne situăm. Sunt lucruri care s-au petrecut, reale deci, şi care pot fi verificate. Dar... de ce-l târăşte, şi acest "Raport final", pe Eminescu, în chestiuni atât de marginale politiceşte şi atât de strict ştiinţifice? El era ziarist, iar în epocă atitudinea generală faţă de evrei s-a conturat prin luările de cuvânt politice, în Parlament (V.Conta, V. Alecsandri, G. Mârzescu etc.,etc.), în întrunirile politice, etc. Teoretic vorbind, aceste referiri sunt inechitabile, partinice, făcute de formă, fără spirit ştiinţific. Faptul că textul raportului se "mişcă", este modificat, încontinuu pe Internet ridică serioase întrebări asupra raţiunii sale de a fi. | ||
| << inapoi | | ||
