| << inapoi | | ||
2009 - Anul Eminescu - 120 de ani de la moartea "unui sfant tanar coborat dintr-o icoana"  Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem si noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted si clar că în tara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orisicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemti. Suntem români, vrem să rămânem români si cerem egala îndreptătire a natiunei noastre. Fată cu orice încercare de deznatiunalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală si constiuti de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră si spiritul secolului: "Cine sunt acesti oameni si ce vor ei în tara noastră?"Să FACEM UN CONGRES Dacă răsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine căderea sistemei, a constitutiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bătrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiti a sta, intimida-se-vor de tipetele bufone ale maghiarilor sau nemtilor, ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte natiuni cari au aspiratiuni comune nouă, spre a apela la simtul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă vointelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare si nu toti? Suveranitatea si legislatiunea trebuie să purceadă de la toate popoarele ca atari, si puterea esecutivă trebuie redusă la simplul rol de masină fără vointă proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie să fie aicea stăpân decât popoarele însele, si a trece suveranitatea în alte brate decât în acelea ale popoarelor e o crimă contra lor. Eu nu înteleg aicea două popoare ori două coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua această reformă mare într-un stat unde sunt atâtea rămăsite putrede ale trecutului, atâtea prejudete fatale si atâtea masine vile si fără de suflet, gata în orice moment de a sustinea acele prejudete trebuieste o energie eroică, trebuie cu despretul libertătii si a vietii tale să proclami ceea ce ai datoria de a proclama. În această operă ce pare a se pregăti, românii trebuie să joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei natiuni vechie să lucreze cu toată vigoarea sa de fier, căci aicea nu mai e vorba de declamatiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimănui de a merge cu cutare ori cu cutare persoană, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificientă, ci cu totii uniti trebuie să mergem cu principiul, cu natiunea. şi, într-adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură schinteuă din virtutea antică a oamenilor pre carii noi ne măgulim de a-i avea de străbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e să cersim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin si cari trebuie să ni le luăm pre altă cale. Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele. Adunarea de la Miercurea se constituie si-si alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, si românii primesc această sistare fără ca să proteste în fata lumei, fără ca această infractiune în dreptul de a se întruni să fie urmată de destituirea functiunarului si a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie să înteleagă spiritul legilor al căror măntinătoriu e si trebuie să le interprete cu fidelitate. Îndată ce nu stie ori nu voieste a le interpreta fidel, trebuie destituit. Uniunea Bănatului a fost fortată, căci a fost făcută contra vointei românilor, uniunea Transilvaniei a fost făcută fără de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravă? Nimeni. Avem dreptul de a petitiuna. Sala tronului este, trebuie, să fie deschisă popoarelor ca si indivizilor, si inima suveranului trebuie să fie dreaptă si nepărtinitorie, fără considerante unilaterale, fată cu toti, asemenea limbei la cumpănă, asemenea ecuilibrului vointelor umane ce se numeste drept; căci în secolul al nouăsprezecelea aceasta e singura ratiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoastem si neci nu voim a cunoaste. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scăpa natiunea română de fortarea la o uniune pre care ea n-o voieste si n-o recunoaste? Nimeni. În Năsăud, un om se alege cu un vot, ba are până si temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegătorii carii să proteste contra reprezintărei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petitiuna si a protesta? Oare am uitat cumcă tronul trebuie să fie drept, căci aceasta e ratiunea sa de a fi? Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanta de a spune în camera Ungariei cumcă natiune română nu esistă. I se răspunde că esistă si nimic mai mult; ca si când acel om n-ar fi stiut-o, ca si când el ar fi spus-o cu altă intentiune decât ca să arunce o nouă umilire asupra natiunei românesti. Aicea trebuia un protest energic si formal contra purtării neescusabile a unor deputati cari n-au respect de natiuni întrege; trebuia demisiunarea deputatilor români dintr-o Dietă care nu se respectă, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte natiuni. Ce prezident e acela care lasă ca un insolent să insulte, nerevocat la ordine, o natiune întreagă? Un altul ni spune cumcă am face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ , care e cu mult mai mult drept si cu mult mai multă ratiune al nostru decât al lor. Cine protestă contra unor asemenea insinuatiuni pre cât de răutăcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoastem fiintele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politică de oportunitate, cari cersesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric si imperativ drepturi pentru natiunea lor, carii zic cumcă românii n-au neci un drept în această tară si cumcă trebuie să cersească pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentantii ei ! [Î]i cunoastem, zic, si nu ne place de a vedea pre sincerii nostri deputati nationali jucând pre instrumentele acestor creature. Natiunea română trebuie să se pună pre terenul de drept pre care stau toate celelalte natiuni ale Austriei, nimica mai mult si neci o iotă mai putin. Cine cede degetul va trebui să ceadă si mâna . Pusi odată pre acest teren de drept, nu trebuie să cedem nimănui neci cât e negru sub unghie, căci numai o egală îndreptătire poate duce la liniste si la împăcare. Politica lingăilor trebuie lăsată pre seama lingăilor; pre flamura noastră trebuiesc scrise pur si simplu vointele noastre. Cehii spun în organele lor cumcă vor face opuzetiune până atuncea până când se va recunoaste deplina autonomie a Boemiei. De ce să nu cerem neted si clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzactiuni în drepturi nationali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemtii nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci fată cu sistemul constitutiunal de astăzi, fată cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili. Starea de fată a lucrurilor e de natură ca să inspire orisicui neîncredere si să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetătean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, si de aceea si românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care să determine atitudinea natiunei românesti fată cu o eventuală schimbare a sistemei constitutiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca să oprească adunarea unui congres de cetăteni pacifici, carii vor să discute asupra afacerilor publice ale statului căruia ei apartin. În caz dacă congresul si-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte fată cu tronul, acestia trebuie să fie înainte de toate energici si de caracter. Oricine a sovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificentă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici sansele, nici aurul, nici stelele si ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) si, apoi, cu oameni probi si de caracter nu se încap tranzactiuni încurcate. Ei vor cere pentru natiunea lor cât li va ordona natiunea ca să ceară, si nu vor cede nici o iotă din pretensiunile lor, căci nu vor avea astutia de a o face. Dacă mai are cineva o singură îndoială despre importanta unui congres, acela cugete numai cât de degradati trebuie să fim noi românii, dacă până si maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii nostri si să-si bată joc de noi în sedintele acelei adunăture ce se pretinde Cameră. Am desperat de mult de a cere de la români virtutea si demnitatea străbunilor, neci credem că am putea destepta în el simtul cetăteanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simtăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simt de demnitate si mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniti de a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim asa de abrutizati ca să ne degradăm noi pre noi însine la rolul de sclavi. Trebuie să încete aceste referinte de dominati si dominatori; trebuie să fim pusi pre picior de natiune egal îndreptătită fată cu natiune egal îndreptătită. E timpul ca să ni se răsplătească si nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregă si acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fără să stim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem si noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted si clar că în tara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orisicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemti. Suntem români, vrem să rămânem români si cerem egala îndreptătire a natiunei noastre. Fată cu orice încercare de deznatiunalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală si constiuti de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră si spiritul secolului: ,,Cine sunt acesti oameni si ce vor ei în tara noastră?" [5/17 aprilie 1870] Caragiale despre Eminescu "Era o frumusete. O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. -Ma recomand, Mihail Eminescu! Asa l-am cunoscut eu. Cata filosofie n-am depanat impreuna toata noaptea aceea cu nepregetul varstei de saptesprezece ani. Ce entuziasm! Ce veselie! Hotarat, inchipuirea nu ma inselase... Era un copil minunat. Intr-o noapte ma pusese in curentul literaturii germane, de care era incantat. -Daca-ti place asa de mult poezia, trebuie sa si scrii, i-am zis... am aflat eu ca dumneata ai si scris. -Da, am scris. - Atunci, - si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, - fii bun si arata-mi si mie o poezie de dumneata. Eminescu s-a executat numaidecat... * Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate; aici de o abstinenta de pustnic; aci apoi lacom de placerile vietei; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! - fericit - pentru artist, nenorocit - pentru om!... * Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a incovoiat niciodata: era un om dintr-o bucata si nu dintr-una care se gaseste pe toate cararile. Generatii intregi or sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-Voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate... " 1889, iunie 18 Opere victor-roncea.blogspot.com | ||
| << inapoi | | ||
