Invia-vor voevoziiMândri voevozi, ce-nvie din a cronicilor bracuri,Fac să tremure cetatea nedreptăţilor de veacuri; Crainici resbunării sânte, ce nu poate să ’ntârzie, Prooroci mărirei dalbe-a zilelor, ce vor să vie. Dom regal, cu mândre turle, a lui Neagoe tesaur, Pe Mihai ce adunat-ai in zenitul său de aur Si slăvit-ai a lui Radu, indoită biruintă In a doua inviere s-ar putea să n-ai credintă ? Juni semeţi, cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie, Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie. Implini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane, De vătafi ş ’armaşi isbite, a cetăţii porti duşmane. Invia-vor voevozii, rumpâd lanturi de sclavie, Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare, Ce din vechi le străjuieşte cu a doinii ’nviforare. Mihai Eminescu |
Pozie politică(Inchinare lui Stefan Vodă).......... Durere ! ... si-i profundă când România plânge Cu fruntea ’nfăsurată de doliu la mormânt; Durerea-i pretutindeni, durerea se răsfrâmge In valea si Carpatul ce-i românesc pământ. Stefan .......... Poporul, ochi ’n lacrimi, jura in ceasul sânt C’ o Românie una esistă pe pământ Si au facut Credinta, Vointa lor cea tare Din două tări mici, slabe, o Românie mare. Cand oasele-mi albite, destul-is si ajung Ca să destepte-o tară din somnul ei cel lung, Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare Care din noaptea mortii infiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? .......... Doină De la Nistru pân’ la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin si pân’ la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin; Din Boian la Vatra Dornii Au umplut omida cornii Si străinul te tot paste, De nu te mai poti cunoaste. Sus la munte, jos la vale Si-au facut dusmanii cale; Din Sătmar pâna ’n Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul, Indărat tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se ’ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vara vară lui Si-i străin în tara lui. Dela Turnu ’n Dorohoiu Curg dusmanii în puhoiu Si s’asează pe la noi; Si cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Sboară paserile toate De neagra străinatate. Numai umbra spinului La usa crestinului. Isi desbracă tara sânul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Si isvoarele îi seacă - Sărac în tară saracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia Si neamul nemernicia. Stefane, Maria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ Arhimandritului Toata grija schitului, Lasa grija Sfintilor In sama părintilor, Clopotele să le tragă Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, Doar s’a ’ndura Dumnezeu Ca să-ti mântui neamul tău! Tu te ’nalta din mormânt Sa te-aud din corn sunând Si Moldova adunând. De-i suna din corn odată, Ai s’aduni Moldova toată, De-i suna de două ori Iti vin codri ’n ajutor, De-i suna a treia oară Toti dusmanii or sa piară Din hotară în hotară, Indrăgi-i-ar ciorile Si spânzurătorile! Stefan, Stefan Domn viteaz Stefan, Stefan Domn viteaz, Cum de nu mai vii tu azi? De la Nistru pan’ la Tisa Tot Românul plange-ti-s’a Ca nu mai poate răsbate De-atâta străinatate Din Hotin si pân la Mare Stau Muscalii de-a călare Din Boian in Vatra Dornii Vestejesc ulmii si cornii Din Braseu pân in Arad Si-au facut dusmanii vad Din Sătmariu pan’ in Săcele Numai vaduri ca acele De la Turnu’ n Dorohoiu Curg dusmanii în puhoiu Si s’ asează pe la noi; Si cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Sboară paserile toate Numai umbra spinului La usa crestinului.. Vai Ca ’ndărăt tot dă ca racul Nici ’i merge, nici se ’ndeamnă Ca nu-i este toamna, toamnă Nice e vară vara lui Si-i străin in tara lui Codrul geme si se pleacă Si isvoarele ii secă, Săracă tară săracă! Stefane, Măria Ta, Lasă Putna, nu mai sta, Las’ Arhimandritului Toata grija schitului, Lasa grija Sfintilor In sama părintilor, Clopotele să le tragă Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă, Doar s’a ’ndura Dumnezeu Ca sa-ti mântui neamul tau.. Tu te ’nalta din mormânt Sa te-aud din corn sunând Si Moldova adunând. Adunându-si flamurile Sa se mire neamurile De-i suna din corn odată, Ai s-aduni Moldova toată De-i suna de două ori Iti vin codrii ’n ajutor De-i suna de-a treia oară Toti dusmanii or sa piară Dati in prada ciorilor S’a spânzurătorilor. Stefane, Măria Ta, Lasa Putna, nu mai sta, Ca te-asteapta litvele Sa le sboare titvele Sa le spui molitvele Pe câti pari pe câti fustei Căpătini de grecotei Grecoteii si străinii Mânca-le-ar inima cânii, Mânca-le-ar tara pustia Si neamul nemernicia Cum te pradă cum te sacă, Săracă tară, săracă. Invia-vor voevozii Mândri voevozi, ce-nvie din a cronicilor bracuri, Fac să tremure cetatea nedreptătilor de veacuri; Crainici resbunării sânte, ce nu poate să ’ntârzie, Prooroci mărirei dalbe-a zilelor, ce vor să vie. Dom regal, cu mândre turle, a lui Neagoe tesaur, Pe Mihai ce adunat-ai in zenituş sîu de aur Si slăvit-ai a lui Radu, indoită biruintă In a doua inviere s-ar putea să n-ai credintă ? Juni semeti, cu surle-n frunte si cu zumzet de cimpoaie, Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie. Implini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane, De vătafi s ’armasi isbite, a cetătii porti dusmane. Invia-vor voevozii, rumpâd lanturi de sclavie, Surpând legi si privilegii de urgii, din temelie Si va fi stăpân Românul peste-a tărilor hotare, Ce din vechi le străjuieste cu a doinii ’nviforare. (E un popor! O limbă! Un singur Dumnezeu!) .......... Eu v-am fost ca un tată, eu v-am tinut in braţă Eu v-am iubit ca ochii, ca ţara, ca viaţa Şi cu poveşti bătrâne v-am indulcit junia Eu Arbore portarul... Dar omul in Domnie Se schimba. Ne intreaba de cel batrân de zile Căci la bătrani e slab capul, gândirile copile. Sântem ca pleava stearpă, suntem frunze uscate Pe care vântul vietei spre moarte le tot bate. Ce ştim noi ? - (Voi trimiteti la regele polon Ca el sa se unească cu totii la un loc Sa daţi la turci razboaie. . . Şi Cârje cel cu minte Cu leşii, cu maghiarii va ţese legăminte) Si toate astea Doamne duc ţara la sicriu, Eu. . . nu trebui s-o apăr . . . eu nu trebui s-o stiu. - E grea cimilitura, prea grea jupân portare ! O ţara toată ştie, si voi să nu ştiti oare Că apăr crucea sântă... Crucea plină de rază Ea-i doamnă peste mine... e doamnă şi mireasă Fapta şi isteţia, braţ de putere plin La sânta cruce toate, eu toate le inchin. Eu risipesc averea zidind altare sânte. - Voi puneti cruce stearpă pe-a patriei morminte. Cumplit se-ntoarce roata pe lumea grea de vină, Si mintea n-are raze si ochii n-au lumină O ! Dumnezeu vă bate cu ochi ce nu mai vede Căci voi râdeti de dânsul: Cum puteti oare crede Că el are nevoie de aur si avere - O inima el cată, un suflet el va cere Si voi ii daţi biserici, dati aur si mătase Când de al vostru aur lui prea putin ii pasă Si mintea cea curată si cugetul cel sânt E tot ce cere Domnul la oameni pe pamant. In inimi sade crucea, în inimi Dumnezeu, Si cum c-al vostru suflet nu-l pot numi al sau Dovada e viata cea fără frâu si ţintă Noaptea voastră va râde, ziua voastră va cânta. Matase, aur, inul de-argint tesut din tort Pot să imbrace bine un corp si-un suflet mort Pe când Moldova plânge bătută de argati Năimiti de voi anume. . . voi râdeti si visati Si afară de Moldova mai sânt si alte tări Sorori a ţărei noastre, ce stinse de-dureri Se zbat sub biciul celor, cu cari voi dati mână Ca sa zdrobiti pe turcu cu dânsii impreună. Crestini isi zic aceea, dar mai păgâni ca turcii Vând robi pe bietii oameni-si pun in varful furcii Pe oricine din oarneni, care le-ar spune: stati Acesti sărmani sânt oameni, ca oameni vă sânt frati, Astfel stă scris in legea cea sânt-a luiCristos, Turcu-i mult mai de treabă, mai blând, mai omenos. Litvanul este lacom . . . maghiarul e avar Tătaru-i fărdelege, polonul e viclean. Turcul e drept ca legea, firea lui e adânca, Inima lui e bună, vorba lui e stâncă.- Mai bine-n loc de-atine cu regii cei tirani Ati trece in Ardealul robit de zeci de ani Si craiului de-acolo să-i dati un crunt război Să dezrobiti un popol cu lege, grai ca noi. De-acolo undo Tisa mândră prin stâncile-i tresare Pân-unde-aruncă valuri intunecata mare E un popor! o limba! un singur Dumnezeu. Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ti mindri aste le nutresc; Căci ramine stinca, desi moare valul, Dulce Romanie, asta ti-o doresc. Vis de razbunare negru ca mormintul Spada ta de sânge dusman fumegind, Si deasupra idrei fluture ca vintul Visul tau de glorii falnic triumfind, Spuna lumii large steaguri tricolore, Spuna ce-i poporul mare, romanesc, Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare, Dulce Romanie, asta ti-o doresc. Ingerul iubirii, ingerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surizind, Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face, Când cu lampa-i zboara lumea luminind, El pe sinu-ti vergin inca să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare, Dulce Romanie, asta ti-o doresc. Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tinara mireasa, mama cu amor! Fiii tai traiasca numai în fratie Ca a noptii stele, ca a zilei zori, Viata în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tarie, suflet romanesc, Vis de vitejie, fala si mindrie, Dulce Romanie, asta ti-o doresc! Invierea Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii, Al mortii rece spirit se strecura-n tacere; Un singur glas îngâna cuvintele de miere, Inchise în tratajul stravechii evanghelii. C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zăpada, Din cărti cu file unse norodul îl învată Că moartea e în lupta cu vecinica viată, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada. O muzică adâncă si plină de blândete Patrunde tânguioasă puternicile bolti; "Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colt, Inveninând pre însusi izvorul de viete. Nimica înainte-ti e omul ca un fulg, S-acest nimic îti cere o rază mângâioasă, In pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg". Apoi din nou tăcere, cutremur si sfială Si negrul întuneric se sperie de soaptă… Douăsprezece păsuri rasună… miez de noapte… Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie… Colo-n altar se uită si preoti si popor, Cum din mormânt rasare Christos învingător Iar inimile toate s-unesc în armonie: "Cântari si laude năltăm, Noi, Tie Unuia, Primindu-L cu psalme si ramuri Plecati-vă neamuri, Cântând Aleluia! Christos a înviat din morti, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!" (De la Nistru pân’ la Tisa. Poezii politice de Mihai Eminescu, Ed. Duminica, 1991) |
